Archive for October, 2009
UPDATE: Preşedintele a început consultările. Balul e în toi. Fiecare trage sfori peste sfori. Toată lumea face calcule, pariuri. Circulă zvonuri cu viteză luminică. Agitaţie mare. E vremea surprizelor, dar parcă nu mai are farmec. Am trăit astfel de jocuri cu mult mai multă frenezie în anii ‘90. Atunci când minerii aplicau propria lor moţiune de cenzură guvernmului Roman sau când Emil Constantinescu se ruga de Radu Vasile să se dea dus de la Palatul Victoria. Emoţie, multă emoţie!
Partea bună, dacă e ceva bun în discuţia de azi, este felul mult mai democratic în care s-a produs căderea unui guvern. Aşa cum spunea şi Traian Băsescu, prăbuşirea cabinetului Boc printr-un vot în Parlament este expresia forţei democraţiei. Una e să spargă geamurile din Piaţa Victoriei talibanii lui Miron Cozma, alta e ca Executivul să pice paşnic în Casa Poporului. Aşadar, dincolo de neajunsurile nenumărate ale crizei politice din România zilelor noastre, să notăm această mare victorie a libertăţii. Chiar dacă “victorie” nu e un cuvânt fericit având în vedere în ce context critic îşi arată muşchii democraţia parlamentară.
Totuşi, tinerii din decembrie ‘89 au murit şi pentru asta! Ca soarta puterii politice să depindă doar de votul civilizat al celor aleşi prin vot popular, nu de forţa bâtei sau de scuturile miliţienilor. Tocmai de aceea, vă invit să urmăriţi serialul care debutează mâine în “Adevărul” despre ultimele ore ale Ceauşeştilor. Ca să vedem împreună cum a putut fi îndepărtat un regim politic care făcea alergie la votul democratic. Ca să înţelegem că, dincolo de crizele noastre de azi, răul e mai mic decât pe vremea lui Ceauşescu. Ca să descoperim secrete din planul privind îndepărtea dictatorilor. Ca să ne întrebăm dacă nu cmva a fost prea mult ce am trăit atunci. Vă asigur, va fi o lectură cu mult mai interesantă decât meciul politic actual. Ca atare, eu votez pentru “Ceauşescu”! Atenţie, am pus ghilimele! Adică, pariez pe subiectul “Ceauşescu”, nu pe stilul lui Ceauşescu. Vă garantez, o să vă placă să vă aduceţi aminte.
Ora 16.00 - A căzut “Boc 2″! Ei şi?
La 20 de ani de la Revoluţie, România este vraişte. Căderea Guvernului Boc, adineauri în parlament, nu face decât să întărească această constatare. Noutatea - primul cabinet mazilit prin moţiune de cenzură - nu este în măsură să sporească pasiunea pentru democraţie a românilor, cu toată doza ei de surpriză mediatică. În plină criză, numai de surprize născute din proceduri parlamentare nu le arde oamenilor!
Preşedintele tocmai se pregăteşte să facă o declaraţie de presă la ora 16.30. Probabil nu va anunţa nicio bombă. Primarul Sibiului spune că l-ar interesa să conducă un guvern de tehnocraţi. Interesant, dacă şi preşedintele e interesat. Dacă nu, degeaba vrea primarul din Sibiu. Ce se simte în aer este doar creşterea producţiei naţionale de adrenalină. Cu toate ingredientele ei. Altfel spus, creşte pulsul bătăliei politice. Şi? Ce-avem de câştigat? De asta ar trebui să ne (le) pese în vremuri triste pentru România şi lume? Dimpotrivă. O ţară responsabilă se comportă exact pe dos. Pune de-o parte caftul electoral şi se ocupă de bani.
La noi nu-i ca la ei. E pe româneşte. Adică, fără cap şi fără coadă. Fără azimut. Cu ochii doar pe duşman şi departe de contribuabil. În mare foame de rating. Cu dragoste disperată pentru televizor. Asta e bucuria supremă! Cum să arătăm telespectatorului fraier ci ne e mai tare la dat vina pe celălalt. Pentru că asta privim. La meciul lor care are o singură regulă: cine e mai talentat să convingă contribuabilul că duşmanul politic poartă răspunderea pentru balamucul public. Atât! Păcat!
“Boc 2″ a căzut! Se pregăteşte “Boc 3″? Şi?
October 13th, 2009
Dragi colegi de spaţiu virtual! Sincer şi fără false emoţii, mesajele voastre m-au impresionat. Faptul că vă pasă de “viruşii” care încearcă să polueze acest mic loc unde schimbăm impresii nu mă poate lăsa rece. Am vorbit cu colegii de la IT pentru a încerca să stopeze acest intrus lispit de măsură, decenţă şi morală care semnează sub numele “Corina Lilian Blidea”. Sper ca data viiotoare când vom mai comunica pe o temă anume să o facem într-un mediu cu mult mai curat, aşa cum ne-am dori să fie totul în jurul nostru. Păi nu de asta ave nevoie de bloguri de bine? Vă mulţumesc din suflet pentru grija voastră pentru un spaţiu “eco” virtual. Pe curând! Să fie bine!
October 6th, 2009
Mai ţineţi minte anii ‘90, cu mitingul nesfârşit din Piaţa Universităţii? Au fost cele mai frumoase momente de civism de după Revoluţie, când manifestaţiile împotriva regimului Iliescu au însufleţit mase de tineri cu mintea deschisă şi au sfidat puterea militaro-minerească. De atunci, anii s-au scurs, civismul străzii a mai avut o tresărire de orgoliu la instalarea regimului Constantinescu, dar în cele din urmă spiritul manifestaţiilor s-a scufundat în anonimat. Tocmai de aceea (poate vi se pare exagerat) dar mie, unul, protestul suporterilor echipei de fotbal Steaua mi se pare desprins din spiritul Revoluţiei.
Pornită iniţial ca o mişcare antiBecali a peluzei (aşa cum, la scară mai mare, evident, a început Revoluţia de la Timişoara împotriva lui Ceauşescu), opoziţia faţă de “sistemul” patronului din Ghencea se extinde pe zi ce trece. În ţară, şi în străinătate. În paralel cu ameninţările patronului faţă de cei care-l contestă. Aşa cum încăpăţânat şi dur s-a comportat Ceauşescu faţă de mulţimea umilită şi înfometată, în decembrie ‘89. Sau cum i-a sfidat “in suc propriu” Ion Iliescu pe tinerii fără lămpaş din Piaţa Universităţii.
Să nu vi se pară exagerat! În vremuri în care a contesta pe cineva la scenă deschisă este aproape un miracol, mişcarea suporterilor Stelei poate fi considerată o mică revoluţie. O flacără care insistă să ardă pentru reaprinderea spiritului civic. Nu sunt intelectuali împotriva cărora Gigi Becali poate striga “Moarte lor!”, precum imeghebiştii anilor ‘90. Nici membri de partid dezamăgiţi de liderul providenţial. Nu. Sunt tineri cu bunele şi relele lor. Dar sinceri în ceea ce fac. Iar corectitudinea demersului lor stă tocmai în lipsa unui câştig personal în cazul în care li s-ar împlini visul: plecarea lui Gigi Becali din Ghencea.
Apoi, Revoluţia din Ghencea e ruptă din spiri
October 5th, 2009
M-a impresionat mesajul dv. Uneori, mi-e teamă ca prin ceea ce scriem noi jurnaliştii de aici din ţară să nu fie prea dur pentru cei plecaţi afară. Poate că treburile nu merg aşa de rău încât să ne inflamăm atât de tare când la vârful politicii apar jocuri iresponsabile. Nu de alta, dar nu mă bucur deloc atunci când dv, cei din diaspora, citiţi relatările noastre inflamate, iată, şi la 20 de ani de la revoluţie şi simţiţi încă o profundă dezamăgire! Aş vrea să citiţi mai mult optimism de pe aici, de la noi, dar cum Dumnezeu să-l fabricăm dacă realitatea ne oferă doar spectacol ieftin. Nu-mi face plăcere să scriu de rău, pentru că aş vrea să vorbesc altfel despre România de azi. Şi implicit, aş vrea vedeţi România cu alţi ochi. Ca o ţară cu multe probleme, care riscă să fie abandonată definitiv dacă nu apar tot mai mulţi oameni ca dv. Sunt convins că dacă măcar 10% din cei plecaţi după Revoluţie s-ar întoarce acasă presiunea pe lumea politică de la Bucureşti ar fi mai mare. Cu atât mai mult cu cât vorbim de oameni care au văzut cum funcţionează lucrurile afară, care ştiu să ceară de la politică. Mă bucur că staţi cu ochii pe ce se întâmplă aici. Regret că vă dăm de cele mai multe ori veşti proaste. Dar atunci când văd că vă pasă- aşa cum arată mesajul dv.-, parcă tot mai e o speranţă! Vă mai aştept aici. Salutări românilor-francezi!
October 3rd, 2009
Gata! Guvernul e ca şi rupt în două, la ora asta. Preşedintele a semnat decretul de revocare a ministrului Nica, iar miniştrii PSD sunt gata să-şi depună demisiile din cabinetul Boc.
Criză de criză? Da şi nu. Da, pentru că, aşa cum relatam în Adevărul, mediul de afaceri este foarte sensibil la mediul politic. O situaţie precum cea din România nu e una normală. Iar banii simt şi au emoţii. Consecinţa este plecarea capitalului, nevenirea lui sau scumpirea banilor pe care îi împrumutăm din afară. Ceea ce nu e o fericire, mai ales pentru o ţară în pragul haosului.
Nu e chiar criză, pentru că e criză de multă vreme. De fapt, noutatea e că vom avea un guvern cu un singur partid, în loc de două. Va fi mai rău? Nu. Rău e oricum. Şi nu de ieri, de azi. Îmi aduc aminte de criza Constantinescu-Radu Vasile. Seamănă leit cu ce se întâmplă acum. Fatalitate? Poate. Trist nu e destinul. Ci monotonia lui. După aproape 20 de ani, criza este hrana vieţii publice. Bâlciu. Iresponsabilitatatea. Scandalul. Batem pasul pe loc de atâta vreme. Iar asta se vede în stradă. Sau în autostrăzi (adică, în lipsa lor). Şi în tot ce merge prost sau cu viteza melcului. Asta înseamnă politică de doi lei. Or nu de aia s-a inventat politica.
România însă are politica ei. De 20 de ani. Aceea a autodistrugerii. Iar cei care o susţin nu sunt politicienii. Nu ei. Ci noi.
October 1st, 2009
