Câţi copii trebuie să mai moară pentru note proaste?
Dacă nu aţi citit articolul despre elevul din Tg Jiu care s-a sinucis pentru note proaste la matematică, o puteţi face aici. Vi se pare o ştire de fapt divers? Poate. Dacă privim prin prisma numărului de copii morţi. Dacă însă privim din perspectiva presiunii aberante pe care o suportă elevii, dinspre şcoală şi familie, atunci nu mai e o ştire comună. Şi chiar nu e!
Personal, am crescut cu presiunea asta. Mi-a dat Dumnezeu şansa să nu clachez. Şi mulţi au reuşit. Dar ştiu cazuri de colegi de generaţie care n-au putut depăşi necazurile. Am avut bun prieten care s-a sinucis pentru că n-a luat un examen la facultate. Au mai fost şi alţii, din nefericire. Au rămas familii distruse, vieţi irecuperabile, şcoli cu doliu, profesori marcaţi. De unde toate astea?
Din cauza unui sistem şcolar tembel şi a exigenţei aberante a familiilor, avem un opis prea întunecat cu elevi plecaţi pe lumea cealaltă. Nu vreau să trag concluzii pripite sau să pretind analize superpertinente. Nu am studiat cu subiect şi predicat fenomenul, de aceea nu mă hazardez. Dar mă pot întreba şi eu, ca omul, ca fost elev, ca fost copil: chiar e nevoie ca o familie să pună presiune atât de mare pe un copil în aşa fel încât dacă nu ia 10 sau nu trece clasa să ştie bine că va fi vai şi-amar de capul lui? Trebuie să fie frica argumentul suprem ca filosofie de a supravieţui în această lume? Chiar e o tragedie dacă odrasla nu poate sau nu vrea? Până la urmă, şi puştii trebuie să-şi mai hotărască singuri destinul. Sigur, nu au maturitatea să o facă, dar în cele din urmă chiar şi repetenţii îşi găsesc calea lor.
Nu mai punem la socoteală încărcarea exasperantă la care este supus încă elevul zilelor noastre. Au trecut zeci de ani şi programa se reduce la o simplă idee: să le băgăm cu tona carte pe gât că aşa se fac oameni! Materii peste materii, ore, meditaţii, lecţii suplimentare, examene, admitere etc. Cu o astfel de presiune pe umeri, başca supravegherea părinţilor, elevii au garantată calea pentru a claca. De aici şi până la sinucidere nu mai decât un pas. Cred că viaţa copilului tău merită mai mult decât o notă bună la matematică. O vorbă bună acasă, o privire înţelegătoare din partea colegilor, un mic ajutor din partea profesorului, o exigenţă omenească - fără spaima zilei de mâine- toate acestea sunt gesturi care pot salva destine. Abia după ce ne vom adapta acestei optici vor înţelege şi guvernaţii Educaţiei să schimbe radical şcoala românească, astfel încât elevul să înveţe ce-i place, ce simte că-i folosesşte, nu ce-l obligă oricine, orice şi oricum. Câţi copii trebuie să mai moară pentru note proaste?
2 comments November 18th, 2009
