Posts filed under 'De bine'
I-am văzut azi în redacţia Adevărul. Ea şi el, pe două voci. Dar într-una singură pe scenă. Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (cel prescurtat simpatic “Ovi”). Au luat locul I la Eurovision România, atacă Eurovisionu-ul mare la Oslo şi ne dau motive de comentarii.
Dacă anul ăsta, în Norvegia, România se va clasa prost la Eurovision nimeni nu-i de vină! Am ascultat melodia “Playing the fire”, au auzit-o şi telespectatorii TVR 1, şi juriile, iar concluzia a fost cvasiunanimă: Paula şi Ovi trebuie să cânte la Oslo pentru noi! Parafrazând titlul cântecului câştigător, aş zice că acum chiar ne place să ne jucăm cu focul.
Nu sunt critic de muzică, vocea mea sună al dracului de fals dacă mă chinui să imit ceva celebru, ca atare n-am de ce să fac pe grozavul. Şi nici nu fac. Tot ce vreau să spun este că mi-a plăcut cum sună muzica lor, nu m-a zgâriat pe ureche şi mă simt onorat să fiu reprezentat în Europa de tandemul minunat care ne-a încântat sâmbătă noaptea.
În plus, mi-a plăcut mina celor doi artişti. Paula Seling are candoare. Ovi are simplitate, naturaleţe şi bun-simţ. Niciunul dintre cei doi nu se potriveşte cu stilul isteric şi mârlănesc pe care l-am mai întâlnit pe la Eurovisionul nostru mitic. Sigur, nu asta va conta la Oslo, în mai, dar pentru liniştea mea sufletească de visător într-ale civilizaţiei e un argument solid.
O să revin pe tema asta, aşadar, până atunci hai să ne bucurăm puţin împreună pentru Paula şi Ovi. Şi pentru noi…
March 8th, 2010
Multe nu funcţionează, dragă Ildiko. Un astfel de registru ar fi ideal. Îmi vine în minte comparaţia cu Registrul Comerţului, alt registru care nu exista şi care ne-a ajutat foarte mult la capitolul transparenţă. Pe noi, jurnaliştii, cel puţin. Aşa am putut afla multe despre firme şi politicieni care altminteri, în lipsa accesului nostru la Registru, ar fi rămas doar în tenebrele lumii subterane. Dar, din păcate, e doar un singur exemplu. Societatea civilă nu are un astfel de registru şi de aici şi nebuloasele. Ce să facem, să sperăm că, în ritmul nostru de melc, vom progresa şi pe zona asta. O zi bună şi ţinem legătura pentru “sănătatea” societăţii civile!
February 15th, 2010
Corect! E, mai postează uneori. Alteori, o mai fac şi eu, ce-i drept nu foarte des, motiv pentru care… mea culpa. Ideea e că transformarea site-ului adevarul.ro a produs inevitabile scurt-circuite. Acum, încercăm să reintrăm în mers. Asta e, sper să am timp să interacţionez mai mult. La buna vedere!
February 15th, 2010
Vă înţeleg înverşunarea. N-am spus niciodată că, de când avem de-a face cu “Primăria Generală a Capitalei” (ca să folosesc titulatura consacrată postrevoluţionar), am avut parte de respect din partea funcţionarilor plătiţi de noi. Dimpotrivă, am primit muuuult sictir.
Dar, din punctul meu de vedere, a aştepta totul de la autoritate - indiferent cine este ea - a da în permanenţă vina pe “ei” pentru tot ce ni se întâmplă nu ne face un mare serviciu. Este punctul meu de vedere. Asta nu înseamnă că nu există şi altă opinie (precum cea a dv.), după cum nu înseamnă că Oprescu poate scapă de răspundere doar prin amenzi. Nu.
Credeţi că mentalitatea “să ni se dea, să ni se facă totul” este cea care trebuie să ne guverneze? Mie mi se pare utopică. Nu face decât să ne asigure o resursă permanentă de autoflagelare, disconfort şi depresie. Dacă vrem să ne hrănim ficaţii cu aşa ceva, atunci nu ne opreşte nimeni s-o facem. Însă ar fi păcat să umplem spitalele pentru o aşteptare care nu va fi în veci recompensată…Cât priveşte îndemnul dv. cu lopata, nu-l privesc deloc peiorativ şi bogat în subînţelesuri. Îl iau foarte în serios. Ba chiar mi-aş dori să primesc o amendă de la Sorin Oprescu dacă măsuratoarea stratului de zăpada din faţa blocului meu depăşeşte limitele impuse de primărie. Sănătate şi…fiţi cât mai curios în continuare! Nu strică nimănui.
February 10th, 2010
Am văzut ştirea şi nu-mi venea a crede! Primarul general al Capitalei a anunţat amendarea mai multor proprietari şi asociaţii de bloc pentru că nu şi-au curăţat trotuarul.
Noutate, zău. Eu, unul, salut decizia primarului Oprescu. Sigur, s-o vedem şi pusă în aplicare. Dar nu putem continua la infinit cu stilul “Lis” impus - să facă primăria curat. Nu, oameni buni, nu primăria. Ea poate face străzile, nu să aibă grijă de poarta fiecăruia. De la Lis încoace ne-am obişnuit să cerem socoteală mai-marelui Capitalei pentru că nu dă nimeni zăpada din faţa casei. Cunoaştem subiectul, veşnica lui pomenire a celebrului “să ni se dea, să ni se facă”.
Încă umblă liberă prin România fantoma acestui slogan. Dar au trecut, slavă Domnului, 20 de ani! Păi în Canada, de exemplu, dacă nu-ţi faci curăţenie în faţa blocului plăteşti amenzi de-ţi merg fulgii. Oare cât timp ne mai trebuie să învăţăm de la alţii? La noi însă primarii Capitalei ne-au obişnuit să ne facă ei trotuarul. Iar acum, când nu se mai poate, unora li se pare ciudat că trebuie să dea la lopată. De aia salut măsura lui Oprescu. Doar aşa începem să intrăm în normal. Hai, România!
February 8th, 2010
Dacă veţi citi suplimentul Literar şi Artistic distribuit mâine împreună cu ziarul “Adevărul” veţi descoperi ceva extraordinar. Un fenomen care ar trebui să ne pună pe gânduri pe noi toţi. E vorba de foamea pentru spectacol, pentru cultură, care îi cuprinde pe tot mai mulţi români. Puteţi citi aici unde şi mai ales cum se manifestă ea. Veţi descoperi dimensiunea reală a fenomenului, cu slove şi imagini de pe scenele tot mai celebre, răsfoind “printul” Adevărului Literar şi Artistic.
Sunt multe de spus despre această ştire fabuloasă prin simplitatea ei. Nu vom epuiza subiectul aici, n-o vor face nici colegii mei de la Cultură într-o singură ediţie, precum cea de miercuri. Dar merită să gustăm împreună din plăcerea acestui obicei demn, tocmai pentru că ea mai taie din amarul vremurilor care ne apasă. Nu e vorba doar de criză, de bâlciul din politică sau de manelismul care face audienţă. E vorba despre puterea miraculoasă a valorii actului de cultură asemeni florii blânde care sparge stânca dură pentru a ieşi la lumină şi arăta lumii că frumosul nu poate fi încremenit în întuneric.
Faptul că oamenii găsesc resurse de a se refugia în cultură într-o lume tot mai morbidă şi mai insipidă este aproape un miracol. Ştim, am mai trăit cumva asta. Pe vremea lui Ceauşescu. O fi şi acum la fel? Refugiul la teatru sau în carte să fie semnul lehamitei şi depunerii armelor? Nu ştiu. Oricum, merită discutat. Deocamdată, felicitări celor care dau viaţă acestei lumi noi şi tot mai mari! E un semn de sănătate socială. E de bine…
November 3rd, 2009
Printre atâtea ştiri negre despre Porcină, atacuri de campanie electorală şi spectrul falimentului naţional dau şi de o ştire de bine: în zona Cotroceni, s-a deschis cel mai mare mall din Capitală.
Pe vremuri de “creştere economică” sunt convins că o astfel de informaţie ar fi fost anunţată cu surle şi trâmbiţe. Manifestări, bannere, flaiere, spoturi, etc. În plină criză însă, ştirea cu noul mall din Capitală a încăput la “şi altele”. Bine? Rău? Normal? Nimeni nu se înghesuie să-şi dea cu părerea.
Mie, unul, mi se pare chiar remarcabil evenimentul. Te-ai fi aşteptat, dimpotrivă, ca în criză să întârzie inaugurarea unei astfel de investiţii. Şi există destule exemple despre investiţii similare blocate sau pur şi simplu anulate. Iată însă că se poate! Încă se poate! Spiritul antreprenorial rezistă în România în ciuda tuturor obstacole politico-administrative.
N-am fost să văd cum arată mallul din Cotroceni. Sper că mai reuşit decât cele deja existente. Cum le văd eu pe cele din Bucureşti? Vitan-cochet, colorat; Militari - un mare gri; Berceni - trist; Băneasa - nu arată a mall. Mi-a plăcut Iulius Mall din Cluj. Dacă sunt şi altele reuşite, în ţară, pe care însă nu le-am văzut, îmi cer scuze că nu le-am pomenit aici. Vouă care mall vă place? Sau care nu? Şi de ce? Pentru o veritabilă civilizaţie a mall-ului avem nevoie de opinii de calitate. Aşadar…
November 1st, 2009
Dragi colegi de spaţiu virtual! Sincer şi fără false emoţii, mesajele voastre m-au impresionat. Faptul că vă pasă de “viruşii” care încearcă să polueze acest mic loc unde schimbăm impresii nu mă poate lăsa rece. Am vorbit cu colegii de la IT pentru a încerca să stopeze acest intrus lispit de măsură, decenţă şi morală care semnează sub numele “Corina Lilian Blidea”. Sper ca data viiotoare când vom mai comunica pe o temă anume să o facem într-un mediu cu mult mai curat, aşa cum ne-am dori să fie totul în jurul nostru. Păi nu de asta ave nevoie de bloguri de bine? Vă mulţumesc din suflet pentru grija voastră pentru un spaţiu “eco” virtual. Pe curând! Să fie bine!
October 6th, 2009
M-a impresionat mesajul dv. Uneori, mi-e teamă ca prin ceea ce scriem noi jurnaliştii de aici din ţară să nu fie prea dur pentru cei plecaţi afară. Poate că treburile nu merg aşa de rău încât să ne inflamăm atât de tare când la vârful politicii apar jocuri iresponsabile. Nu de alta, dar nu mă bucur deloc atunci când dv, cei din diaspora, citiţi relatările noastre inflamate, iată, şi la 20 de ani de la revoluţie şi simţiţi încă o profundă dezamăgire! Aş vrea să citiţi mai mult optimism de pe aici, de la noi, dar cum Dumnezeu să-l fabricăm dacă realitatea ne oferă doar spectacol ieftin. Nu-mi face plăcere să scriu de rău, pentru că aş vrea să vorbesc altfel despre România de azi. Şi implicit, aş vrea vedeţi România cu alţi ochi. Ca o ţară cu multe probleme, care riscă să fie abandonată definitiv dacă nu apar tot mai mulţi oameni ca dv. Sunt convins că dacă măcar 10% din cei plecaţi după Revoluţie s-ar întoarce acasă presiunea pe lumea politică de la Bucureşti ar fi mai mare. Cu atât mai mult cu cât vorbim de oameni care au văzut cum funcţionează lucrurile afară, care ştiu să ceară de la politică. Mă bucur că staţi cu ochii pe ce se întâmplă aici. Regret că vă dăm de cele mai multe ori veşti proaste. Dar atunci când văd că vă pasă- aşa cum arată mesajul dv.-, parcă tot mai e o speranţă! Vă mai aştept aici. Salutări românilor-francezi!
October 3rd, 2009
Înţeleg observaţiile voastre, mai ales că exact asta am vrut prin articolul cu pricina: să salut, fie şi din an în Paşti, un personaj din trecutul meu politico-educaţional în faţa căruia pot să-mi scot liniştit pălăria.
Nu mă aştept ca părerile despre istoria lui Gheorghe Gorun să fie unanim pozitive. După cum nu cred nici că prestaţia domniei sale a fost întotdeauna perfectă. Dar, ca unul care l-am cunoscut foarte bine, cu bune şi cu rele, pot spune cu mâna pe inimă că intersecţia politicianului Gorun cu spaţiul public n-a dăunat cetăăeanului. Cum a putea spune despre o mulţime de preopinenţi. Dimpotrivă.
Ştiu, sună drăgălaş şi atipic pentru pana unui jurnalist să dai note chiar aşa de bune cuiva, dat tocmai asta am şi vrut. Şi vă rog să observaţi că postul despre profesorul meu din liceu apare la secţiunea “DE BINE”, unde exact asta aş vrea să facem împreună. Să vorbim despre lucrurile bune, despre oameni buni, fapte bune. Nu sunt la tot pasul, desigur, tocmai de aceea vă rog să le daţi importanţa cuvenită. Despre fratele lui Gheorghe Gorun (pe care înţeleg că îl cunoaşteţi) nu e cazul să vorbesc. Mulţumesc pentru replica voastra. O accept cu braţele deschise. La bună vedere!
September 7th, 2009
Previous Posts
