Posts filed under 'Sport'
Iaca, am revenit oficial la roşu! După ce a aruncat la coş galbenul-tradiţie, echipa naţională proaspăt “înroşită” începe cu stângul la Timişoara. 0-2, cu Israel. Ghinion de roşu? Doar Mama Omida ne poate lumina. Ce ştim este că ultima oară când am jucat în roşu, am pierdut o şansă istorică: aceea de a juca semifinala Campionatului Mondial cu marea Brazilie.
Nu zic, poate roşu se va dovedi o culoare norocoasă mai spre tomnaă-iarnă. Doar un meci, şi amical pe deasupra, nu e relevant. Ce mă doare este că am renunţat la galbenul care devenise, de bine de rău, un mic brand de ţară. Aşa cum Brazilia are galben-albastru. Sau Franţa alb-albastru. Ori Germania alb-negru. Şi ne-am decolorat din galben nu în baza unui studiu miraculos de marketing, ci pentru că aşa a vrut sponsorul. Altfel spus, se schimbă sponsorul, se schimbă ţara! Astea să fie noile “valori” ale noului mandat al lui Mircea Sandu?
Nu ştim. Avem însă vocaţia datului cu stângu-n dreptu’ şi tradiţia ratărilor de calificări. Nu-i doresc ghinion de roşu nici lui Sandu Mircea, nici lui Răzvan Lucescu. Dimpotrivă. Dar cu jocul de la Timişoara, cu jucătorii produşi de fabrica Mitică&Mircică, nu se întrevede rozul de la capătul tunelului…Jur pe roşu: jucăm prost în orice culoare!
March 3rd, 2010
Incredibil!!!! Unirea a întors din nou rezultatul după ce a fost condusă cu 1-0 de scoţieniii de la Rangers! E a treia oară în grupele Champions League când trupa lui Dan Petrescu întoarce rezultatul, după Stuttgart acasă, Rangers în deplasare şi Rangers acasă. Iar golul lui Onofraş (magnific acest jucător în seara asta!!!) din minutul 88 a fost reuşita pe care am trăit-o ca nimeni alta în ultimii ani! Ce gol! Ce precizie la vinclu! Ce moment incredibil! Ca şi când Dumnezeu a vrut să facă dreptate. Unirea nu merita să piardă. Avusese de două ori mai multe ocazii, controlase jocul.
M-au întrebat unii de ce vreau să scriu despre echipa asta. Pentru că este clubul în care parcă ne refulăm toţi cei care ne simţim agresaţi de becali, borci, mititei, corleoni, naşi, etc. Este parcă echipa nimănui (fără oraş mare în spate, fără bani, fără glorie furată, etc), dar şi echipa tuturor. A tuturor celor care iubesc fotbalul-respect.
Nu ştiu dacă Unirea se va califica. Dacă nu, sunt sigur că multora le-ar părea rău. Şi mie, la fel. Hai, Urziceni! Aveţi o ţară de partea voastră! Hai România Urziceni!
November 5th, 2009
E pauză. După un început timid si presărat cu greşeli de ambele părţi, Unirea lui Dan a preluat controlul jocului. Am văzut câteva faze spectaculoase, demne de un meci în Champions League. Egalul nu e rău, dar simt că victoria nu e imposibilă.
Sper ca a doua repriză să aducă şi golul. Ratările din prima parte arată că se poate. Dar, mai mult decât orice, e clar un lucru: Unirea joacă. Fotbal bun. Pe ploaie. Cu o echipă grea, de scoţieni născuţi pe vreme umedă. Hai, băieţi!
November 4th, 2009
Mai ţineţi minte anii ‘90, cu mitingul nesfârşit din Piaţa Universităţii? Au fost cele mai frumoase momente de civism de după Revoluţie, când manifestaţiile împotriva regimului Iliescu au însufleţit mase de tineri cu mintea deschisă şi au sfidat puterea militaro-minerească. De atunci, anii s-au scurs, civismul străzii a mai avut o tresărire de orgoliu la instalarea regimului Constantinescu, dar în cele din urmă spiritul manifestaţiilor s-a scufundat în anonimat. Tocmai de aceea (poate vi se pare exagerat) dar mie, unul, protestul suporterilor echipei de fotbal Steaua mi se pare desprins din spiritul Revoluţiei.
Pornită iniţial ca o mişcare antiBecali a peluzei (aşa cum, la scară mai mare, evident, a început Revoluţia de la Timişoara împotriva lui Ceauşescu), opoziţia faţă de “sistemul” patronului din Ghencea se extinde pe zi ce trece. În ţară, şi în străinătate. În paralel cu ameninţările patronului faţă de cei care-l contestă. Aşa cum încăpăţânat şi dur s-a comportat Ceauşescu faţă de mulţimea umilită şi înfometată, în decembrie ‘89. Sau cum i-a sfidat “in suc propriu” Ion Iliescu pe tinerii fără lămpaş din Piaţa Universităţii.
Să nu vi se pară exagerat! În vremuri în care a contesta pe cineva la scenă deschisă este aproape un miracol, mişcarea suporterilor Stelei poate fi considerată o mică revoluţie. O flacără care insistă să ardă pentru reaprinderea spiritului civic. Nu sunt intelectuali împotriva cărora Gigi Becali poate striga “Moarte lor!”, precum imeghebiştii anilor ‘90. Nici membri de partid dezamăgiţi de liderul providenţial. Nu. Sunt tineri cu bunele şi relele lor. Dar sinceri în ceea ce fac. Iar corectitudinea demersului lor stă tocmai în lipsa unui câştig personal în cazul în care li s-ar împlini visul: plecarea lui Gigi Becali din Ghencea.
Apoi, Revoluţia din Ghencea e ruptă din spiri
October 5th, 2009
Gata, s-a terminat şi cu Bergodi! L-a dat afară Gigi. Nu sunt absolut deloc surprins. Mă aşteptam să se întâmple asta chiar din momentul numirii italianului la cârma echipei din Ghencea. De fapt, am spus acelaşi lucru şi despre predecesorii săi. Nu îl plâng pe Bergodi. Dacă atât i-a dus mintea pe ei şi pe ceilalalţi antrenori care au acceptat să lucreze cu un nesăbuit de patron ca Becali atunci să fie primit!
Mai ales că au plecat şi cu nescaiva bani la teşcherea aşa că să nu-i aud că fac pe mironosiţele! Ce mă miră este lipsa de coloană verticală a acestor oameni care intră în bordel şi strigă în gura mare că au venit să convingă fetele să se mute la mănăstire. Nu, ei vin senini, înghit rahat cu găleata şi pleacă umiliţi înainte de a apuca să antreneze ceva. Ultimul rătăcit pe listă este un anume Stoichiţă.
Folosesc această sintagmă pentru că de azi-noapte de când a acceptat să preia echipa, Stoichiţă a şters toată onoarea pe care şi-a câştigat-o în trecut ca antrenor al Stelei. Şi un creier de bibilică leşinată ar înţelege că să conduci în Ghencea, dacă intri în morişca asta idioată în care antrenorii sunt călcaţi în picioare şi apoi schimbaţi ca şosetele puturoase, ori ţi se rupe de mii şi mii de fani cu scaun la cap, ori ai minte de oaie beată şi-atunci ne vedem de treaba noastră! Acest aşa-zis “nou antrenor” nu are suficientă materie cenuşie încât să deducă simplu că intrând în târg cu ciobanul alimentează şi perpetuează un tip de management valabil în lumea a treia, care face din antrenor cârpa vătafului.
Nea Stoichiţă vine pe cadavrul lui Bergodi aşa cum Bergodi a venit pe cadavrul lui Lăcătuş, cum Lăcătuş a venit pe cadavrul lui Dorinel Munteanu, cum Dorinel Munteanu a venit pe cadavrul lui Lăcătuş-întâiul, cum Lăcătuş a venit pe cadavrul lui Hagi, etc etc. O turmă zăpăcită care nu are legătură cu fotbalul modern, care nu are ce căuta la echipa cu cei mai mulţi suporteri. Există totuşi un antrenor de caracter care a avut curajul să-l refuze pe cioban: Dan Petrescu. Nu întâmplător are şi rezultate la Unirea Urziceni. La fel MM Stoica, pe partea de manageriat sportiv. Şi el l-a refuzat pe Becali. Şi nu întâmplător are rezultate cu Unirea Urziceni.
Îl credeam pe acest Stoichiţă un om serios. Care, înainte de orgoliu, ambiţie, dorinţa de a demonstra ce ştie, păstrează totuşi un dram de bun-simţ. Nu l-am văzut niciodată drept o slugă gata să fie preş oricând i se năzare stăpânului. M-am înşelat. Omul e plecat rău de spate. Vai de capul lui! Abia aştept să vină ziua în care voi fi nevoit să-mi amintesc de aceste rânduri. Ziua aia nu e departe. Numai un creier de oaie beată nu poate înţelege că…urmează demisul Stoichiţă. Iar atunci, în numele miilor de suporteri ai bunului-simţ, nu-i voi spune decât atât: să-ţi fie ruşine, berbecule!
September 18th, 2009
Pacat de lupta. Pacat de caracterul celor mai multi jucatori. Pacat de dorinta de a tine steagul sus in ciuda tuturor diferentelor (bani, istorie, valoare, etc). Micuta Urziceni a luat gol pe finalul primei reprize. Acum, ma intreb cate va mai lua. Asta imi spune diferenta de pe teren.
Mi-e de-ajuns sa ma gandesc ce bezmetic alerga mereu in contratimp saracu’ Maftei ca sa ma intreb daca are sens sa astept miracole. Cine stie! Nu, nu, nu. Exemplul Maftei-pierdut pe drum de jucatorii lui Sevilla nu-mi da voie sa accept ganduri inutile. 2-0 ar putea fi un scor norocos. La 3-0 nu ne-am putea supara pe Dan Petrescu si ai lui. Poate ramane totusi 1-o…
September 16th, 2009
Patronul Ghencei a mai găsit un vinovat pentru probleme sale, după Băsescu, Tăriceanu, Daniel Morar, Codruţa Kovesi, procurorul de caz, Mircea Sandu, Cătălin Tolontan, Dan Voiculescu, Răzvan Lucescu samd.
Aflu din bogăţia virtuală o informaţie cool avându-l ca sursă pe Gigi Becali: cel care le bagă-n cap suporterilor de la peluză să-l înjure pe boier Jiji este Dinu Patriciu. “L-a pus pe Cartianu să mă discrediteze, dar cred ei că se pot pune cu mine?”, se plânge europarlamentarul roş-albastru.
Îmi aduc aminte de un interviu mai vechi al lui Patriciu din EVZ în care răspundea că nu-l interesează investiţiile în fotbalul, după ce un grup din galeria Craiovei scandase în tribună “Pa-tri-ciu, Pa-tri-ciu!” (soluţie propusă de unii suporteri alb-albaştri în acel moment pentru scoaterea Universităţii din zona gri a fotbalului) Ulterior, Craiova şi-a găsit investitor (marele Mititelu), iar Patriciu n-a mai ajuns să facă strategia managerială a leilor din Oltenia.
Vedem mai nou că Dinu Patriciu şi-ar fi schimbat simpatia, trecând de la alb-albastru la roş-albastru. Cel puţin aşa susţine patronul Stelei. Habar n-am de unde ştie ce scoate pe gură. Asta presupune că brandul Steaua ar fi vacă de muls, nu glumă. Or, din ce ştie suporterul care suferă pentru cea mai iubită echipă a locului, e cam jale prin Ghencea. Cu fotbalul jucat, cu gazonul, cu plata jucătorilor, cu performanţele care nu mai vin, etc etc Nu trebuie să te cheme Patriciu, Vântu, Voiculescu, Sârbu, Ringier ca să-ţi dai seama că arunci banii pe apa sâmbetei dacă îi bagi în fotbal.
La sportul ăsta neaoş şi plin de bube există moguli de moguli: Becali, Borcea, Copos, Mititelu, Pădureanu, Paszkany etc. Cine altcineva decât ei ştie să se descurce în jungla mitică. Ca atare, e clar că onor Gigi pune el ceva la cale. Cine ştie, o vrea să îmbrace haina de victimă (cea de la arestare), care l-a ajutat enorm din moment ce l-a propulsat în cursa de Bruxelles. Dar asta înseamnă că se încălzeşte pentru prezidenţiale. ok. Căci altfel nu l-ar fi pomenit şi pe Grigore Cartianu, cel care, pe mână cu Patriciu, ar fi pus la cale un plan de înjurătură la peluza Sud. În sinea lui, Gigi ştie bine că bate câmpii. De ce o face? Pentru că există un eşantion îndestulător de fraieri care să-i asculte braşoavele.
Priviţi emisiunile de pe posturile TV sportive ca să vedeţi cum se simte Becali belfer în platouri. Pentru că ştie să-i omenească pe moderatorii generoşi cu spaţiu de emisie îi vine la mână să-l bage şi pe Grigore Cartianu în oala celor care îşi cunosc bine interesul. Chiar dacă el însuşi nu crede ce spune. De ce spun asta? Citiţi stenogramele din cazul “Valiza” şi o să vedeţi cum Becali cu gura lui i se confesa unui moderator-tovarăş despre onestitatea lui Grigore. Mare mizerie să-i pomenească acum numele într-un context care presupune amoralitatea ziaristului!
Ştiu de ce face Becali asta. Nu ne poate ierta că, în scandalul arestării sale, “Adevărul” n-a intrat în corul general al presei (în care Realitatea TV a fost dirijorul) care îi plângea pe umăr lui Zeus din Pipera. România devenise un loc în care media încuraja pe oricine să-şi facă singur dreptate. Să se înarmeze, să-şi angajeze gorile, să înjure procurorii, să ameninţe jurnaliştii. Becali făcuse câte ceva din toate grozăviile astea, dar televiziunile şi majoritatea ziarelor îi deveniseră avocaţi din oficiu! Noi am gândit că, pentru sănătatea mediului public în care vieţuim, e mai bine să nu intrăm în corul proBecali. Iar nea EuroGigi nu poate uita. De aia scoate flăcări pe nări împotriva Adevărului (şi ca substantiv comun). Să-i fie de bine! Numai să nu-l lovească din nou vorba ‘ceea cu ulciorul şi apa. Aşa a crezut şi când plimba valize şi înjura procurori la Realitatea şi s-a trezit cum l-au săltat mascaţii de-acasă într-o dimineaţă. Să nu uiţi, Gigi!
September 15th, 2009
1 gazon de doi lei unde merge să joci eventual ţurca, nu meciuri de calicare la Mondiale
2 stadion rece, ostil cu echipa naţională
3 o Românie demotivată, parte din cauza mizei mici (Austria nu-i Franţa, calificare deja ratată), parte din cauza atacurilor lui Borcea şi Becali
4 jucători flegmatici (Săpunaru, Cristea)
5 jucători obosiţi (Chivu, Rădoi, Raţ, Marica)
6 jucători care au vrut (Coman, Ghioane, Bucur, Codrea)
7 jucători care au vrut, dar sunt necopţi (Roman)
Cu un astfel de inventar scurt nu poţi cere mare lucru de la un meci precum cel cu Austria. Cu excepţia lui Becali, Borcea&gaşca, România suporterilor de naţională are de ce să fie supărată. B&B au motive de fericire. I-au asigurat lui Lucescu frâna de care avea nevoie ca să nu bată.
Pe Răzvan îl aşteaptă viaţă grea. Mafia deja a început să-l lucreze. Jucători nu prea are de unde alege (Roman, săracu’, s-o fi chinuit el să pună osu’, dar n-are minte lucidă, au fost o grămadă de faze pe care le-a stricat). De crescut nu prea are de unde, în Liga Mitică se cam alege praful. Ar mai fi o soluţie. Până la următoarele calificări, să-i facă români cu buletin de Bucureşti pe niscaiva brazilieni de caracter (gen Spadacio, Pitbull etc). Timp ar fi pentru naturalizare. Asta, da strategie! Altfel, cu ce are acum pe masă, cu şmecherii care îl aşteaptă la cotitură să-i rupă capul, nu-l văd prea bine. Or, eşecul său va omorî definitiv speranţa unei alte lumi în jurul echipei naţionale.
September 9th, 2009
Deseară, naţionala Lucescului cel mic vrea să pună de-un şniţel vienez cu Austria. Teoretic, ne merge bine. Adică, victorie. Dar cu ce preţ? sau ce contează? Un egal le va da apă la moară ultraşilor de la butoane care au behăit nevoie mare după 1-1 la Paris, cu Henry&comp.
După egalul din Franţa cu meseriaşii lui Domenech (scor considerat de unii victorie, de alţii înfrângere) au început să facă spume la gură gălăgioşii casei: Gigi, Borcea, Miti (telu) etc. Ce se petrecuse, de fapt? În sfârşit, după jdeani a venit şi cineva la cârmă care a început să le dea cu flit baronilor. Băieţii ăştia răi, foc şi pară pe Răzvan cel mic ş’al dracului, au pus de-un complot. Scopul: retransformarea naţionalei în intermediar de jucători pentru cluburile-vedetă. Aşa cum a fost în vremuri înnegurate pe când Satana trebuia să primească dreptu’ pt promovarea unor simbriaşi de pe tarlaua mogulilor mingii rotunde.
Doamne-ajută că Il Luce jr se aia pe ei. Pe unii dintre ei. Că prea se se cred alga şi omega. Asta, da revoluţie românească. Culmea, tot cu Naşu’ la putere, dar, slavă-Domnului, că şi cu el cocoţat etern pe Casa FRF se mişcă ceva. Domnia lui Răzvan jr (sună mai bine decât Lucescu jr) e moarte curată pentru mafie. Meciul din seara asta nu e ceva gen “pe ei, pe mama lor de şpilhozeni”, ci “pe ei, pe steaua lor de baroni”. Nu “Steaua” cu “S” (mare), că istoria de la Sevilla ‘86 ne va judeca, ci steaua lor (astrul) care apune.
Aşa că, indiferent de rezultat, să ne bucurăm de pe acum! Cu cât Răzvan jr se mai face mare, cu atât mai mici vor fi gargaragiii ăştia deplorabili. Pe un teren asanat (nu ca miriştea din Ghencea becală) se poate apoi construi ceva sănătos. Campionat, decenţă, speranţă, cupe europene sai mondiale. Hai, Răzvane, dă-le la geoale!
September 9th, 2009
Sau ce am pierdut, se vor întreba cei destui suporteri dezamăgiţi că România va lipsi la Mondialul din Africa de Sud. Şi au dreptate. Dacă Piţurcă nu făcea pe Satana nemiloasă şi părăsea la timp iadul naţionalei. Sau dacă Mircea Sandu&Gaşca aveau tăria şi caracterul să-l arunce în negura istoriei pe omul negru care a fost capabil să piardă acasă cu Lituania. Dacă…Nu mai contează. Trecutul trebuie folosit doar pentru lecţii.
Ce am văzut în capitala Franţei, ca şi în victoria din Lituania, este că echipa lui Lucescu jr vrea. Să construiască un nou stil, o nouă atitudine, un nou proiect. Din păcate, el va fi pentru viitorul Campionat European, adică nu mai devreme de patru ani. Cert e că, sub bagheta lui Răzvan, echipa se zbate cu adevărat. Nu se văd virtuţi aparte, dar se vede luptă. Doar asta explică şi egalul cu Franţa. La ce diferenţe de valori erau pe teren, plus ce ocazii, Franţa ar fi trebuit să câştige la trei goluri diferenţă. A fost în final 1-1 şi una din explicaţii este travaliul “galbenilor”.
Nu ştiu însă dacă doar cu asta se poate construi o echipă zdravănă. Ne mai trebuie un Ribery, un Anelka, un Henry, un Gourcouff, un Gallas sau măcar un Sagna. Or nu-i prea avem. Iar campionatul lui Mitică nu lasă să se întrevadă vreun urmaş de-al lui Mutu. Ok, om mai duce-o pân’ la toamna cealaltă cu Chivu, Raţ, Rădoi, dar ce te faci după? Nu vine mai nimic din spate să rupa gura târgului. De asta mi-e teamă ca nu cumva speranţele unei calificări la viitoarele Europene să nu fie uşor forţate. La ce generaţie nepromiţătoare se coace acum în România fotbalistică tare mi-e frică să nu dispărem iar vreo 20 de ani de la viitoarele Mondiale sau Europene…
September 6th, 2009
Previous Posts
