Oprescu, nota 10 pentru amenzile din zăpadă!
Am văzut ştirea şi nu-mi venea a crede! Primarul general al Capitalei a anunţat amendarea mai multor proprietari şi asociaţii de bloc pentru că nu şi-au curăţat trotuarul.
1 comment February 8th, 2010
Cum să trăieşti cu un cuţit în spinare
Hunedoreanul din povestea asta poate fi subiect de roman. Sau de film. Nici nu-i va suna telefonul de trei ori şi parcă aud că-l caută producătorii de la Discovery.
1 comment February 3rd, 2010
@Mihaela
Aveţi dreptate. Copiii nu trebuie influenţaţi să refuze şcoala. Sau să o treacă la “şi altele”. Nu, nicidecum. Ei trebuie doar SĂ CONŞTIENTIZEZE de unii singuri că e mai bine să ai şcoală, decât să n-ai. Dar nu de frică. De frica profesorilor sau a părinţilor. Nu. Ştiu. Fiece părinte îşi doreşte să se mândrească în faţa rudelor sau prietenilor cu deşteptăciunea urmaşilor. Aşa se naşte presiunea. Din orgoliu prost înţeles. Mai multă grijă, înţelegere - chiar pentru ce nu merge în viaţa elevului - nu strică.
Nu sunt de acord nici cu aceia care propovăduiesc doctrina învăţământului neobligatoriu. O tâmpenie! Nu e obligatoriu pentru cine nu are nevoie de el. Fără educaţie, ştim cu toţii, nu existăm ca oameni. Vă mulţumesc pentru opinia dv. interesantă şi vă mai aştept să schimbăm păreri.
10 comments November 19th, 2009
Câţi copii trebuie să mai moară pentru note proaste?
Dacă nu aţi citit articolul despre elevul din Tg Jiu care s-a sinucis pentru note proaste la matematică, o puteţi face aici. Vi se pare o ştire de fapt divers? Poate. Dacă privim prin prisma numărului de copii morţi. Dacă însă privim din perspectiva presiunii aberante pe care o suportă elevii, dinspre şcoală şi familie, atunci nu mai e o ştire comună. Şi chiar nu e!
2 comments November 18th, 2009
Îngerul Dinică
Dumnezeu n-a mai avut răbdare. Aşa speram într-un editorial de zilele trecute din Adevărul. Însă, aşa cum spuneam şi acolo, Dumnezeu deţine codul destinului pentru fiecare dintre noi. Iar pentru maestrul Dinică pesemne că planul pe acest pământ s-a încheiat. Mă deprimă să scriu din nou pe tema unei pierderi umane din categoria “genii”. Pentru că am făcut-o chiar de curând, atunci când un alt mare artist, Nicu Constantin, ne-a spus adio.
Iar atunci am fost, inevitabil, nevoit să-i trec în revistă pe ceilalţi mari artişti ai scenei şi filmului care ne-au părăsit. N-o s-o mai fac şi acum. Ca mulţi alţi spectatori, mă simt mai gol pe dinăuntru fără Gheorghe Dinică printre noi. Şi fără toţi ceilalţi titani. Mă rog pentru sufletul maestrului, dar sunt împăcat cu gândul că acolo, în ceruri, îngerii ştiu mai bine care e locul unor OAMENI ca Gheorghe Dinică.
Mă emoţionează vorbele celor care simt durerea dispariţiei. Am găsit multe pe forumul www.adevarul.ro, dar am ales mesajul semnat “ciprian lazar”, pe care îl postez mai jos, pentru că el exprimă mai bine decât aş putera s-o fac eu ce înseamnă plecarea lui Gheorghe Dinică. Dumnezeu să-l aibă în pază! Şi îl are deja. Pentru că are în ceruri un înger în plus.
Mesaj trimis de ciprian lazăr:
un artist complet, desavarsit.un geniu.
l-am iubit. asa cum iubesti un geniu.
un artist complet, desavarsit. nemarginit in talent.
un om deosebit, rar.
viu in amintirea noastra si dureros ca nu-l vom mai putea vedea jucand, aplauda si multumi.
multumim lui Dumnezeu ca ati existat.
sa va odihniti in pace impreuna cu ceilalti titani plecati foarte devreme…
2 comments November 10th, 2009
@Julien. Mulţam Dolce de avertizare!
Interesant cazul dv. Dar nu mă miră. M-aţi pus de fapt în gardă, pentru că am făcut şi eu cererea de instalare a unui pachet Dolce şi s-ar putea să păţesc la fel.
Add comment November 10th, 2009
Vă place tipu’ de la cablu?
E o formulă deja celebră. “Tipul de la cablu” ne-a rămas moştenire orală după filmul cu acelaşi nume avându-l în prim-plan pe actorul Jim Carrey. Să-i mulţumim celui mai tare artist în expresii faciale de la Hollywood pentru sintagma pe care noi am preluat-o de fiecare dată când a fost nevoie să ne facem vorbă despre necazurile cu firmele de cablu.
Începem în “Adevărul” o campanie - nu e o noutate absolută - prin care vrem să tragem UN NOU SEMNAL DE ALRMĂ despre serviciile companiilor care furnizează programe TV pe cablu şi numai. De ce? Pentru că de ani de zile tot scriem şi degeaba! Firmele de cablu îşi iau banu’ bine-mersi, aleargă disperate după tot mai mulţi abonaţi, în timp ce tot mai mulţi clienţi se plâng de calitatea serviciilor.
Dacă tot vorbim de Revoluţie, ei bine, chiar avem nevoie de o revoluţie în domeniul serviciilor şi al protecţiei consumatorului. De 20 ani, în afară de OPC-uri şi alte instituţii înfiinţate în numele interesului consumatorului, mai nimic nu se petrece în plan real. Telefoane peste telefoane date la firmă dacă ţi-a picat cablu’, săptămâni de aşteptare pentru remedierea unei defecţiuni, etc.
În rest, dacă nu plăteşti factura la timp, îţi taie băieţii semnalul de nu te vezi. Dacă vrei să îţi schimbi operatorul, se poate doar pe hârtie, în viaţa dură e aproape imposibil pentru că firmele şi-au împărţit monopulul pe cartiere. Plus câte şi mai câte. Ok, la ce bun o nouă campanie - veţi spune - dacă atâţia ani la rând nu s-a schimbat nimic? Nu, nu aşa avem voie să gândim. Poate că nu vom schimba nimic peste noapte, dar trebuie să ne strigăm păsurile. Scrieţi-ne necazurile de care v-aţi lovit voi în relaţia cu operatorii de cablu. Aşteptăm cazuri, ponturi, plângeri, orice ne poate ajuta să le batem obrazul celor care cred că li se datorează totul şi că ei nu datorează nimic.
2 comments November 8th, 2009
Egal de echipă mare! România Urziceni
Incredibil!!!! Unirea a întors din nou rezultatul după ce a fost condusă cu 1-0 de scoţieniii de la Rangers! E a treia oară în grupele Champions League când trupa lui Dan Petrescu întoarce rezultatul, după Stuttgart acasă, Rangers în deplasare şi Rangers acasă. Iar golul lui Onofraş (magnific acest jucător în seara asta!!!) din minutul 88 a fost reuşita pe care am trăit-o ca nimeni alta în ultimii ani! Ce gol! Ce precizie la vinclu! Ce moment incredibil! Ca şi când Dumnezeu a vrut să facă dreptate. Unirea nu merita să piardă. Avusese de două ori mai multe ocazii, controlase jocul.
M-au întrebat unii de ce vreau să scriu despre echipa asta. Pentru că este clubul în care parcă ne refulăm toţi cei care ne simţim agresaţi de becali, borci, mititei, corleoni, naşi, etc. Este parcă echipa nimănui (fără oraş mare în spate, fără bani, fără glorie furată, etc), dar şi echipa tuturor. A tuturor celor care iubesc fotbalul-respect.
Nu ştiu dacă Unirea se va califica. Dacă nu, sunt sigur că multora le-ar părea rău. Şi mie, la fel. Hai, Urziceni! Aveţi o ţară de partea voastră! Hai România Urziceni!
Add comment November 5th, 2009
Urziceniul joacă!
E pauză. După un început timid si presărat cu greşeli de ambele părţi, Unirea lui Dan a preluat controlul jocului. Am văzut câteva faze spectaculoase, demne de un meci în Champions League. Egalul nu e rău, dar simt că victoria nu e imposibilă.
Sper ca a doua repriză să aducă şi golul. Ratările din prima parte arată că se poate. Dar, mai mult decât orice, e clar un lucru: Unirea joacă. Fotbal bun. Pe ploaie. Cu o echipă grea, de scoţieni născuţi pe vreme umedă. Hai, băieţi!
Add comment November 4th, 2009
Poftiţi la teatru!
Dacă veţi citi suplimentul Literar şi Artistic distribuit mâine împreună cu ziarul “Adevărul” veţi descoperi ceva extraordinar. Un fenomen care ar trebui să ne pună pe gânduri pe noi toţi. E vorba de foamea pentru spectacol, pentru cultură, care îi cuprinde pe tot mai mulţi români. Puteţi citi aici unde şi mai ales cum se manifestă ea. Veţi descoperi dimensiunea reală a fenomenului, cu slove şi imagini de pe scenele tot mai celebre, răsfoind “printul” Adevărului Literar şi Artistic.
Sunt multe de spus despre această ştire fabuloasă prin simplitatea ei. Nu vom epuiza subiectul aici, n-o vor face nici colegii mei de la Cultură într-o singură ediţie, precum cea de miercuri. Dar merită să gustăm împreună din plăcerea acestui obicei demn, tocmai pentru că ea mai taie din amarul vremurilor care ne apasă. Nu e vorba doar de criză, de bâlciul din politică sau de manelismul care face audienţă. E vorba despre puterea miraculoasă a valorii actului de cultură asemeni florii blânde care sparge stânca dură pentru a ieşi la lumină şi arăta lumii că frumosul nu poate fi încremenit în întuneric.
Faptul că oamenii găsesc resurse de a se refugia în cultură într-o lume tot mai morbidă şi mai insipidă este aproape un miracol. Ştim, am mai trăit cumva asta. Pe vremea lui Ceauşescu. O fi şi acum la fel? Refugiul la teatru sau în carte să fie semnul lehamitei şi depunerii armelor? Nu ştiu. Oricum, merită discutat. Deocamdată, felicitări celor care dau viaţă acestei lumi noi şi tot mai mari! E un semn de sănătate socială. E de bine…
Add comment November 3rd, 2009
