Confesiunile CTP-ului
May 21st, 2010
Citesc, captivat, interviul pe care mai tinerii mei colegi, Cristian Delcea și Mihai Voinea, i l-au luat lui Cristian Tudor Popescu, înaintașul lor de la “Adevărul” anilor ’90.
Mi-e ușor să urmăresc firul poveștilor pe care acesta le deapănă, senin ca o zi de vară, despre Ion Iliescu, FSN, Piața Universității și mineriadele corespunzătoare. Din simplul motiv că am trăit acele vremuri pe viu. Și înțeleg perfect “contextul” pe care CTP-ul îl invocă acum ca să-și justifice opiniile de atunci.
Dar logica implacabilă cu care dânsul reușea altădată să-și vrăjească publicul scârțâie pe ici, pe colo. Și anume, vorba lui Nenea Iancu, prin părțile esențiale.
Pe scurt, explicația dlui Popescu pentru textele sale din anii ‘90 sună cam așa: “FSN nu însemna nimic pentru mine. Ion Iliescu, în schimb, însemna. Atitudinea mea a fost concretizată nu numai jurnalistic, ci şi cetăţenesc. L-am votat pe Iliescu la 20 mai 1990”.
Carevasăzică, reporterul era un fan declarat al președintelui. Și prin urmare se simțea dator să tăvălească prin cerneală firava opoziție a celor instalați la putere în decembrie ’89. Cu orice mijloace: manipulare, dezinformare, exagerare, minciună.
Ce nu ne spune CTP-ul e că asemenea metode contravin deontologiei profesionale cu care dânsul ne face, azi, capul calendar ori de câte ori apare la televizor.
Conform regulilor scrise și nescrise ale acestei profesii, un jurnalist nu poate răstălmăci adevărul în funcție de simpatiile sale personale și politice. În niciun caz, într-un articol de “informare”. Pentru că, dacă o face, nu se mai cheamă jurnalist, ci propagandist!
(Text preluat din “Adevărul de seară” de vineri, 21 mai 2001)
Entry Filed under: Rezervaţia media
6 Comments Add your own
1. gyll | May 22nd, 2010 at 7:49 am
Pai nu mai scrie ‘’senin ca si ozi de vara’,nu mai scrieti nimic despre acest nenorocit car in sfarsit ne arata cine este el in realitate cand isi varsa ura viscerala pe sticla tv.
2. alexandru | May 22nd, 2010 at 8:18 am
Excelent si corect! Bravo!
3. Mircea Ordean | May 23rd, 2010 at 8:27 am
Nu cred că e bine ceea ce faceţi, prin acel editorial, despre Cristian Tudor Popescu la 1990 şi nu numai…
Asta probabil şi pentru că, noi cititorii, sîntem inevitabil subiectivi, inevitabil inconştientul reacţionează altfel decît s-ar cuveni în faţa unor probe de genul ridicate de dvs.
Eu, de pildă, nu pot să nu văd o scurgere relativ scrîşnită a textului dvs., pe care o compar fulgerător cu materialele lui CTP. Care nu-i un monument literar propriu zis, un “gîghilă plăcut… ochii, sufletul”, dar au totuşi o apreciabilă mecanică a expunerii.
Mie (voi pomeni finalmente şi de un cititor virtual, altul decît subsemnatul) îmi mai pică prost ideea că la 1990 CTP a făcut într-un fel, iar azi… Eu aici aş vedea forţa de a nu se ascunde după deget a fostului dvs. redactor-şef, chit că altminteri pot fi criticate alte bucăţi din recrentele sale intervievate.
Nici tonul nu-mi place… Vreţi să mă convingeţi că acela e bestie, dar tonul dvs nu trădează cea mai serafică fiinţă din lume…
Ar mai fi şi alte observaţii, dar mă opresc aici…
Unui cititor de rînd (am capacitatea de a mă pune în locul lui) îi sare în ochi ideea că “se dă unu’ la Popescu / Cetepeu”.
Dacă omul de rînd are boală pe Cristi P., va savura atacul din topor. Dar şi el este sub influenţa unui derivat al vorbei romane, aceea cu “Urăsc trădarea…”
Tot el, ca şcolit bine în societatea românească, va sesiza scurt metafora unui căţel mai mic ce latră la calul căruţei ce trece prin faţa casei sale.
Un cititor ceva mai spălat se va întreba dacă alde curajul dlui orcan ar fi fost la fel, în cazul că CTP nu opta pentru aventura “Gîndul”… Şi rămînea stîlp al “Adevărului”.
Părerea mea, dle Orcan, este că se putea scrie despre acest interviu al lui Cristian Tudor Popescu, inclusiv critic, dar umorul de calitate, tonul înţelept precum şi atitudinea reverenţioasă ar fi prins mai mult decît bine încercării de a arăta că e ceva în neregulă la acest,… mogul al gazetăriei mioritice.
Aşa, mi-i teamîă că riscaţi să pierdeţi prin cîteva rînduri de seară ceea ce adunaţi în şase luni de muncă la editoriale, tot acolo…
4. Daniel | May 24th, 2010 at 1:34 pm
CTP….banuiam de mult ca esti cine esti de fapt….un compromis, un manipulator aflat in slujba lui Ilici Iliescu, un scriitor ratat de SF, un caracter discutabil, …..desi traiesti, esti mort….mort de mult…noi te-am uitat.
5. un biet crestin | May 27th, 2010 at 7:02 am
Cu cat scrieti mai multi si mai mult despre acest da, bine spus,
propagandist, Popescu poate fi maturat din viata publica. Imi reamintesc emisiunea pe care o facea la Realitatea cu alt foame dupa bani negri,Emil Hurezeanu! Cat erau de subiectivi,cum nu ii sta bine unui gazetar care se respecta, asa a manipulat la comanda, batalioane de sarmani purtatori ilegal de creer. Ce merita acesti propagandisti? Trebuiesc aruncati la gunoi, ASTAZI,ca pe niste cartofi stricati.
6. macri | June 2nd, 2010 at 2:13 pm
Popescu este intr-adevar mort. Sunt curios cum s-o mai descurca el si cu jegul ala de dinescu. Ce mai plamadesc ei impreuna ca mai apoi sa vanda vreunui fraier de “investitor ” media. Boier dinescu, fiul unui cinstit lacatus din Slobozia si-a tras pe cap o palarie mult prea mare… Ctp.s-a facut ziarist de conjunctura ( dupa ‘89).Mai este si ala un fel de pise bland stelian tanase un alt caracter infect. Dar cel mai spumos la gura ramane totusi ctp. Dealtfel lista este mult mai lunga. Sa-i reperam pe cei mai detestabili asazisi ziaristi. Tinu,andon,chireac,ursu,dragotescu,ctp,s.tanase,s.rosca.stanescu,absolventul de liceu, de cateva cursuri la st gheorghiu dar si profitor de acces in televiziune, la un anumit moment facandu-se ca lucreaza, m.dinescu sper sa nu mai tina mult timp micul ecran ocupat. Dar revenind la ctp, l-am auzit cum infira Televiziunea Nationala in aceeasi tonalitate pitigaiata cu Dan Diaconescu alt mare titan al audiovizualului romanesc. Mai baieti, s-a cam terminat cu genul vostru de media. Actul informational trebuie sa capete valente noi. Informatia trebuie sa plece catre mase necosmetizata. Ba mai mult sa fie prezentata fara partinire sau tendinte. Si inca ceva nu toate faptele diverse pot constitui stiri importante pentru marele public. Cultura,educatia, informatiile de larg interes in general nu pot produce neaparat pentru PIB. Rezultatele si beneficiile acestora nu sunt cuantificabile draga ctp. Nu toti gandim ca tine,sf…
Leave a Comment
Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed